Terrorblade este un demon nelegiut—un haramin demonic de care și demonii sunt speriați. A furat de la Demon Lords iar pentru crimele sale a învățat o lecție: până și iadul are un iad. A fost încarcerat în Foulfell, o oglindă întunecată a realității unde demonii sunt condamnați să privească asupra unei reflecții obscurizate a propriilor suflete. Dar în loc să sufere, Terrorblade a pus stăpânire pe cel mai rău ego reflectat și l-a eliberat asupra lumii.
Reflection - Crează o copie a inamicului care atacă originalul și-i încetinește mișcarea.
Conjure Image - Creează o iluzie proprie pentru a te ajuta în luptă.
Metamorphosis - Acceptă întunericul dinăuntru, transformând atacurile melee în atacuri de distanță cu damage adițional.
Sunder - Atacă sufletul unui aliat sau inamic, schimbând viața ta cu a lor.
The Fractal Horns of Inner Abysm - Arcana Item
Cumpără in cadrul Festivalului New Bloom pentru a primi acest obiect cu o calitate 'Exalted'
Adânc în măruntaiele Iadului, Terrorblade stă prins în spatele pereților fractali, condamnat la contemplare eternă. S-a uitat îndelung în reflexia celui mai rău ego. Și îndelung s-a uitat înapoi la el acel ego. Acum se eliberează amândoi, o singură entitate mai puternică ca niciodată...

Când e echipat, acest obiect adaugă următoarele îmbunătățiri personalizate pentru Terrorblade:
Multiple animații adiționale - Voce modificată - Skin și model de bază cu efecte ambientale noi - Iconiță pentru Erou, portret, postură în meniul de arme și iconiță pe mini-hartă noi - Noi efecte și iconițe ale abilitățlor - Încastrată cu o bijuterie ce modifică culoarea proprie Terrorblade și a tuturor abilitățlor acestuia - Efecte personalizate ale victimelor lui Terrorblade - Muzică personalizată pentru moarte și înviere
Arcana va fi lansată pe 6 Februarie
Nou pentru această actualizare
Alegere Aleatorie a Abilităților
Schimbă haosul organizat din Dota 2 pentru o încercare de balamuc curat! Deblocat la nivelul 5, acest mod face ca fiecărui jucător să-i fie atribuit un erou aleator și abilitățile fiecărui erou să fie puse la grămadă. Apoi, pe rând, fiecare jucător alege abilitățile pe care să le aducă în luptă. Iată măiestria unui Pouncing Pudge, fii martorul lipsei de îndemnare a lui Axe cu Psi Blades, încearcă teroarea indusă de Illusory Orb Magnus.
Actualizare a modului de joc 6.80
GENERAL

  • De acum pierzi 1 aur pentru fiecare secundă în care nu ai ales un erou după expirarea timpului în modul All Pick
  • Timpul de selecție în All Pick a crescut de la 60 la 75
  • Timpul pre-creep în All Pick a fost redus de la 90 la 75

  • Roshan nu se mai oprește din îmbunătățire de viață/damage/armură la 45 de minute
  • Roshan rata de îmbunătățire crescută cu 20%
  • Roshan recompensa modificată de la 105-600 la 150-400


HEROES



Alchemist
  • Vederea pe timp de noapte modificată de la 1400 la 800
  • Unstable Concoction - rata maximă de amestecare redusă de la 7 la 5.5 [?]
    Puterea maximă este în încă atinsă la 5 secunde
  • Unstable Concoction nu mai crește în putere cât este în aer


Ancient Apparition
  • Ice Vortex amplificarea de damage a abilității modificată de la 10/15/20/25 la 15/20/25/30
  • Ice Vortex durata crescută de la 12 la 16
  • Ice Vortex valoarea și puterea de lipire a aurei crescute de la 0.1 la standardul de 0.5


Anti-Mage
  • Mana Void - raza crescută de la 300 la 450
  • Cursor de țintire AoE adăugat pentru Mana Void


Axe
  • Regenerarea de bază a HP-ului crescută de la 2 la 3
  • Berserker's Call durata crescută de la 1.5/2/2.5/3 la 2.0/2.4/2.8/3.2
  • Berserker's Call cooldown modificat de la 10 la 16/14/12/10


Batrider
  • Animația de atac îmbunătățită de la 0.5 la 0.3


Beastmaster
  • Call of the Wild Hawk durata redusă de la 60/70/80/80 la 60
  • Call of the Wild Boar durata redusă de la 70/80/90 la 60
  • Call of the Wild nu mai distruge chemările anterioare la folosire


Bloodseeker
  • Thirst bonusul de damage și viteză modificat de la 7/14/21/28 la 5/15/25/35
  • Bloodbath oferă din plin beneficiul de ucidere (în loc de jumate) dacă este în rază de 325 de AoE când eroul moare


Brewmaster
  • Primal Split cooldown redus de la 180/160/140 la 140/120/100


Bristleback
  • Damage-ul de bază redus la 4


Broodmother
  • Nu mai poate ieși de pe hartă [?]
    Aceasta afectează de asemenea creaturile asemănătoare, cum ar fi Spectre, Batrider, etc
  • Spin Web nu mai oferă viziune de 200
  • Mersul liber (free pathing) nu este posibil când inamicii te văd [?]
    De exemplu, dacă ești văzut cu Dust și inamicul te vede, nu vei mai putea fugi între copaci


Centaur Warrunner
  • Stampede cooldown redus de la 120/90/60 la 90/75/60


Clockwerk
  • Loviturile necesare pentru a distruge Power Cogs modificate de la 3 la 2/2/2/3


Crystal Maiden
  • Inteligența de bază redusă cu 3


Dark Seer
  • Ion Shell cooldown redus de la 10 la 9


Dazzle
  • Weave durată crescută de la 20 la 24


Death Prophet
  • Exorcism cooldown crescut de la 100 la 115
  • Amuțirea AoE crescută de la 350 la 425


Dragon Knight
  • Dragon Tail cooldown modificat de la 9 la 12/11/10/9


Drow Ranger
  • Amuțire modificată [?]
    Veche:
    ====
    Amuțește toți inamicii dintr-o zonă mare.
    Distanță: 900
    Rază 300
    Durată: 3/4/5/6
    CD: 13
    Cost Mana: 90


    Nou:
    ====
    Lansează un val care amuțește și provoacă un knockback minor și de neîntrerupt.

    AoE: 250
    Distanță: 900
    Durată Amuțire: 3/4/5/6
    Distanță Knockback: invers proporțională cu distanța parcursă, 350 la cea mai mică, 0 la 900
    Durată Knockback: 0.2
    CD: 13
    Cost Mana: 90

Earth Spirit
  • Stone Remnant timp de reîncărcare crescut de la 25 la 35
  • Geomagnetic Grip acum cauzează o a doua amuțire de 2/3/4/5 secunde în loc de o amețire de 1/1.5/2/2.5 secunde
  • Geomagnetic Grip damage modificat de la 125 la 100/150/200/250
  • Boulder Smash damage modificat de la 100/150/200/250 la 125
  • Boulder Smash cauzează acum o a doua amețire de 0.75/1.25/1.75/2.25 în loc de o a doua amuțire de 3.5/4/4.5/5 secunde
  • Boulder Smash raza de la 225 la 200
  • Rolling Boulder este de asemenea înrerupt pe lângă oprirea de la 0.6 de la începere, în loc de numai în mișcare
  • Geomagnetic Grip distruge acum copacii în calea aliatului tras
  • Țintirea directă a cuiva cu Boulder Smash va fi acum blocată cu Linken's Sphere
  • Reparată capacitatea de a ținti cu Geomagnetic Grip aliații imuni la magii
  • Reparat Boulder Smash putând ținti unități imune la magii
  • Reparată capacitatea de a depăși distanța parcursă de Rolling Boulder dacă se folosește Stone Remnant aproape de sfărșitul rostogolirii


Earthshaker
  • Viteza de mișcare de bază crescută de la 300 la 310
  • Câștigare de strenght crescută de la 2.5 la 2.9


Enchantress
  • Armura de bază redusă cu 1


Enigma
  • Black Hole AoE crescut de la 375 la 400
  • Black Hole distanța de folosire crescută de la 250 la 275


Faceless Void
  • Chronosphere cooldown redus de la 120/110/100 la 120/100/80
  • Acum ai 1000 viteză de mișcare cu Chronosphere
  • Timewalk costul de mana redus de la 120 la 90


Huskar
  • Burning Spear durata crescută de la 7 la 8
  • Inner Vitality bonusul de vindecare de 40% crescut de la 15/30/45/60% din atributul primar la 30/45/60/75%
  • Inner Vitality distanța de folosire crescută de la 450 la 550


Invoker
  • Forge Spirits armura redusă de la 2/3/4/5/6/7/8 la 0/1/2/3/4/5/6
  • Forge Spirits raza de atac redusă de la 300->900 la 300->690
  • EMP arderea crescută de la 100->400 la 100->550
  • EMP întârzierea redusă de la 3.7->2 la 2.6
  • Alacrity costul de mana redus de la 75 la 45
  • Ghost Walk viteza de mișcare de la -30/-25/-20/-15/-10/-5/0 la -30/-20/-10/0/10/20/30


Jakiro
  • Ice Path damage modificat de la 25/50/75/100 la 50
  • Liquid Fire DPS crescut de la 10/15/20/25 la 15/20/25/30
  • Dual Breath durata de ardere și de încetinire crescute de la 4 la 5 secunde
  • Dual Breath DPS crescut de la 5/10/15/20 la 16/36/56/76
  • Dual Breath intervalul de damage îmbunătățit schimbat de la 1 secunde la fiecare 0.5 secunde
  • Dual Breath încetinirea vitezei de atac crescută de la -20 la -30
  • Eliminat damage-ul de impact al Dual Breath [?]
    Damage-ul total al Dual Breath este acum modificat de la 90/180/270/360 la 80/180/280/380


Juggernaut
  • Blade Fury cooldown redus de la 30/28/26/24 la 30/27/24/21


Keeper of the Light
  • Mana Leak durata de amețire crescută de la 1.3/1.6/1.9/2.2 la 1.5/2/2.5/3


Legion Commander
  • Moment of Courage se activează acum numai la un atac cu lifesteal [?]
    Înainte cauza multiple atacuri extra cu lifesteal la fiecare activare
  • Moment of Courage perioada de grație a buff-ului crescută de la 0.5 la 1.0 secunde
  • Moment of Courage cooldown redus de la 1.2 la 0.9


Leshrac
  • Lightning Storm sare de la 4/6/7/8 la 4/5/6/7
  • Lightning Storm damage de la 80/145/205/265 la 80/140/200/260
  • Lightning Storm cooldown redus de la 5.5 la 4
  • Lightning Storm costul de mana redus de la 100/115/130/145 la 90/100/110/120


Lina
  • Dragon Slave AoE-ul Inițial/Final crescut de la 275/150 la 275/200
  • Fiery Soul durata crescută de la 7 la 9
  • Fiery Soul viteza de mișcare crescută de la 4/5/6/7% la 5/6/7/8%


Lion
  • Aghanim's Scepter acum face ca Finger of Death să lovească unități într-o rază de 200 AoE de ținta primară


Lone Druid
  • Spirit Bear's Entangle nu mai produce Orb Effect


Lycan
  • Wolves Fade Time scăzut de la 3 la 1.7
  • Level 3 Lycan Wolves acum au Invizibilitate
  • Level 4 Lycan Wolves au acum o abilitate pasivă ce acordă regenerare de 15 HP


Magnus
  • Inteligența de bază crescută cu 2


Medusa
  • Mana Shield absorpția de damage crescută de la 0.75/1.25/1.75/2.25 la 1/1.5/2/2.5


Meepo
  • Divided We Stand cererea de nivel scăzută de la 4/11/18 la 3/10/17
  • Divided We Stand reduce acum pasiv timpul de reînviere cu 10%/20%/30%


Morphling
  • Poți ataca și folosi abilități în Waveform


Nature's Prophet
  • Wrath of Nature costul de mana crescut de la 150/200/250 la 175/225/275


Necrophos
  • Death Pulse lovește acum unități în Fog of War


Night Stalker
  • Crippling Fear's șansa de a rata noaptea crescută de la 40 la 50%


Nyx Assassin
  • Distanța de folosire a Impale este acum egală cu distanța parcursă [?]
    Nu are impact asupra lungimii sau zonei pe care Impale o acoperă


Ogre Magi
  • Unrefined Fireblast costul de mana schimbat de la 400 la 60% din mana curentă [?]
    Poți folosi abilitatea oricând. Dacă ai doar 100 mana rămasă, magia costă 60 mana.


Omni Knight
  • Degen Aura încetinirea crescută de la 1.0 la 2.0 secunde [?]
    Aceasta este durata debuff-ului de când inamicii ies din AoE. Ca bază aurele au 0.5 secunde.


Outworld Devourer
  • Astral Imprisonment distanța de folosire redusă de la 550 la 500


Phantom Assassin
  • Eroii invizibili acum activează Blur
  • Blur durata redusă de la 1.5 la 0.75


Phoenix
  • Fire Spirits încetinirea vitezei de atac scăzută de la 150 la 80/100/120/140
  • Fire Spirits poate acum fi folosită odată cu Icarus Dive
  • Fire Spirits DPS redus de la 20/40/60/80 la 15/35/55/75
  • Icarus Dive este acum întreruptă dacă ești amețit în timpul folosirii


Queen of Pain
  • Sonic Wave Scepter cooldown modificat de la 100/70/40 la 40


Riki
  • Regenerarea de HP de baza crescută de la 0.75 la 1.5


Sand King
  • Sand Storm zona modificată de la 275/325/375/525 la 525


Shadow Demon
  • Shadow Poison numărul maxim eficient de stack-uri crescut de la 4 la 5


Shadow Shaman
  • Shackles durata crescută de la 2.5/3.25/4/4.75 la 2.75/3.5/4.25/5
  • Mass Serpent Wards nu-l mai pot prinde pe Roshan


Silencer
  • Cooldown-ul Amuțirii Globale redus de la 140 la 130


Skywrath Mage
  • Mystic Flare damage crescut de la 600/900/1200 la 600/1000/1400


Slardar
  • Bash damage crescut de la 40/50/60/70 la 40/60/80/100


Slark
  • Pounce damage redus de la 70/140/210/280 la 60/120/180/240
  • Shadow Dance cooldown redus de la 65 la 60


Sniper
  • Take Aim bonusul de distanță crescut de la 80/160/240/320 la 100/200/300/400


Spirit Breaker
  • Acum câștigi viziune asupra inamicului când folosești Netherstrike


Storm Spirit
  • Viteza de mișcare de bază scăzută de la 295 la 290


Sven
  • Armura de bază crescută cu 3
  • Warcry cooldown reduced from 36/30/24/18 to 32/26/20/14


Terrorblade
  • Sunder cooldown redus de la 160/110/60 la 120/80/40
  • Sunder nu mai este parțial blocat de Magic Immunity
  • Reflection distanța de folosire crescută de la 250 la 275


Tidehunter
  • Kraken Shell limita debuff-ului scăzută de la 600 damage luat la 600/550/500/450
  • Kraken Shell creșterea de damage blocat de la 9/18/27/36 la 10/20/30/40


Timbersaw
  • Strenght de bază scăzut de la 25 la 22


Tinker
  • Adăugat Aghanim's Scepter: Dublează distanța pentru Laser și numărul de rachete pentru Heat-Seeking


Treant Protector
  • Overgrowth AoE crescut de la 625 la 675
  • Nature's Guise distanța de folosire crescută de la 300 la 600


Troll Warlord
  • Fervor stack-urile maxime modificate de la 2/3/4/5 la 4
  • Fervor viteza de atac per stack modificată de la 20 la 16/22/28/34


Tusk
  • Unitățile secundare lovite de Snowball iau acum același impact ca ținta primară [?]
    Damage mărit de la 40/80/120/160 la 80/120/160/200 și amețirea crescută de la 0.25/.5/.75/1 la 0.5/.75/1/1.25 secunde
  • Eliminată limita de 50% de la Walrus Punch
  • Walrus Punch crit de bază crescut de la 3x la 3.5x


Undying
  • Soul Rip cooldown redus de la 25/20/15/10 la 24/18/12/6


Vengeful Spirit
  • Wave of Terror reducerea armurii crescute de la 2/3/4/5 la 3/4/5/6


Venomancer
  • Damage-ul de bază redus cu 5
  • Regenerarea de HP de bază redusă de la 0.75 la 0.25


Visage
  • Viteza de mișcare de bază redusă cu 5
  • Grave Chill costul de mana modificat de la 70/80/90/100 la 100
  • Familiars are now properly magic immune [?]
    Erau precedent 96% rezistenți la magie și imuni la majoritatea amețirilor


Warlock
  • Upheaval durata maximă crescută de la 12 la 16


Windranger
  • Focus Fire costul de mana redus de la 200/300/400 la 150
  • Focus Fire nu mai are animație la folosire


Witch Doctor
  • Maledict AoE crescut de la 150 la 165
  • Voodoo Restoration costul de mana inițial redus de la 25/50/75/100 la 20/30/40/50
  • Paralyzing Casks poate acum sări la unități în Fog of War


Wraith King
  • Reincarnation încetinirea crescută de la 50 la 75%
  • Reincarnation durata încetinirii crescută de la 4 la 5


Zeus
  • Arc Lightning distanța de folosire crescută de la 700 la 850



ITEMS



Animal Courier
  • Ground Courier recompensa per jucător redusă de la 175 la 150 [?]
    Flying Courier recompensa e încă 175


Arcane Boots
  • Costul de mana crescut cu 10


Battle Fury
  • Cleave AoE crescut de la 225 la 250


Blink Dagger
  • Blink nu mai are cost de mana [?]
    Înainte avea un cost de mana de 75


Bottle
  • Poate fi acum folosită pe aliați ținând apăsat CTRL [?]
    Poate fi folosită numai pentru regenerarea aliaților și nu pentru a transfera Rune


Diffusal Blade
  • Bonusul de Agility crescut de la 22/26 la 25/30


Drums of Endurance
  • Numărul de încărcături crescut de la 4 la 5
  • Costul rețetei crescut de la 800 la 875


Eul's Scepter of Divinity
  • Cyclone cooldown redus de la 25 la 23


Force Staff
  • Force viteza de deplasare redusă [?]
    Acum durează 0.4 secunde în loc de 0.3 pentru a parcurge întreaga distanță.


Iron Branch
  • Costul în aur redus de la 53 la 50


Mask of Madness
  • Lifesteal crescut de la 17% la 20%


Mjollnir
  • Schimbat tipul zonei folosite când Static Charge lovește unități [?]
    Nu mai folosește un con pentru a determina țintele valide ci un AoE cu aceeași distanță (900)


Necronomicon
  • Necronomicon recompensă unități crescută de la 100/125/150 la 100/150/200
  • Necronomicon armură unități redusă de la 6/8/10 la 4
  • Necronomicon cooldown crescut de la 80 la 95


Observer Ward
  • Poate fi folosită pe aliați transferând o încărcare


Radiance
  • Bonusul de Attack damage crescut de la 60 la 65


Refresher Orb
  • Costul rețetei redus de la 1875 la 1800


Ring of Aquila
  • Bonusul de Agility crescut de la 6 la 9


Rod of Atos
  • Bonusul de HP crescut de la 325 la 350


Sange and Yasha
  • Sange and Yasha durata de încetinire crescută de la 4 la 5 secunde
  • Sange and Yasha încetinirea crescută de la 30 la 32%


Sentry Ward
  • Poate fi folosită pe aliați pentru a transfera o încărcare


Shadow Amulet
  • Fade întărzierea crescută de la 1.8 la 1.5
  • Can now be used on allies [?]
    Are o rază de folosire de 600. Intră în cooldown pentru 10 secunde cand este folosit pe aliați.


Shiva's Guard
  • Arctic Blast distanța crescut de la 719 la 900
  • Arctic Blast viteza crescută de la 300 la 350


Smoke of Deceit
  • Durata crescută de la 40 la 35


Teleport Scrolls
  • Întazierea de Stack scăzută de la 3/5/6/7/8 la 3/5/5.5/6/6.5
  • Distanța maximă de țintire crescută de la 525 la 575 [?]
    Atât de departe te poți teleporta de la un Turn


Tranquil Boots
  • Viteza de mișcare crescută de la 85 la 90
  • Regenerarea de HP crescută de la 10 la 12 [?]
    Amândouă sunt când Tranquil Boots nu sunt oprite


Veil of Discord
  • Bonusul de Strength/Agility/Damage crescut de la 3 la 6