Îți prezentăm

Support   Durable   Nuker   Disabler   Escape

Invocă valuri de flăcări abisale pentru a arde inamicii paralizați în încleștarea ta mânioasă. Delectează-te cu năpasta războiului primind putere, în timp ce adversarii mor în jurul tău, atacurile lor fiind reduse chiar de către prezența ta. Rupe o gaură în realitate pentru a te teleporta împreună cu aliații tăi pe cealaltă parte a hărții, dezlănțuind o răzbunare crâncenă asupra celor care sfidează voința lui Vrogros, Underlordul.

Niciun mit şi niciun cântec nu vorbesc de sosirea lui.

Adânc sub suprafața lumii, în orașul de obsidian al Aziyog, hoardele abisale ale lui Vrogros Underlord bat tobele de război. Înarmat de către fierarii monstruoși ai neamului său și bun cunoscător al artelor Fisurii Întunecate, Vrogros poate să invoce flăcări și răutate paralizantă din hăurile dintre lumi distrugând sau înrobind tot ce întâlnește în calea sa. Din ordinele sale, primele valuri de invadatori abisali mărșăluiesc deja prin portal, câteva legiuni blestemate menite să testeze forța națiilor de deasupra. Acum, în timp ce întreaga sa armată se pregătește de cuceriri nemărginite, însăși Underlord calcă într-o lume iluminată pentru a-și anunța viitoarea domnie.

Firestorm

Invocă valuri de foc care cauzează damage unităților inamice din zona țintă, arzându-le pentru damage suplimentar în timp.

Pit of Malice

O groapă mortală este invocată la locația țintei; orice unitate care intră în ea nu se va mai putea mișca pentru destul de mult timp și ia damage. Fiecare unitate inamică poate fi afectată doar o singură dată.

Atrophy Aura

Unităţile inamice din apropiere sunt slăbite, pierzând o parte din damage-ul lor de bază. Dacă o unitate moare în timpul acestui efect, Underlord câştigă bonus de damage.

Dark Rift

Deschide un portal întunecat la poziția unității aliate țintite. După scurt timp, Underlord și toți eroii aliați din apropiere sunt teleportați la locația acelei unități. Dark Rift poate fi anulată în orice moment din timpul necesar activării. Dacă abilitatea este anulată astfel, sau dacă unitatea moare înainte ca vraja să devină activă, Dark Rift intră în cooldown.

De asemenea în această actualizare

Sumar post-joc

Poate că jocul se termină atunci când cade un Ancient, dar analiza jocului continuă dincolo de câmpul de luptă. Cu noul sumar post-joc, poți accesa rapoarte detaliate legate de diferitele aspecte ale performanței jucătorilor și a echipelor, care te vor ajuta să analizezi fluxul jocului și să vizualizezi punctele critice. Vrei să te uiți la mai mult de un singur joc? Sumarurile pentru meciurile anterioare, inclusiv ligi și turnee, vor fi, de asemenea arhivate, pentru a le putea accesa.

Privire de ansamblu

Studiază performanța formației fiecărei echipe în ecranul Privire de ansamblu. Apasă pe un erou individual pentru o analiză amănunțită a stilului lor de joc în meci și cum se compară cu media acelui jucător pe erou. Apoi, scoate un erou opus pentru a vedea ce rating are fiecare împotriva celuilalt. Tu poți să sortezi prin timpul necesar pentru dobândirea obiectelor a fiecărui erou și să citești cu atenție obiectele digitale aduse în bătălie.

Tabelă de scor

Tabela de scor include tradiționalele informații de după meci, cum ar fi uciderile, valoarea netă, obiectele din invetar, ultimele lovituri și altele. Acum poți vedea și de câte ori un jucător a ucis un erou inamic, care obiecte de suport și cât aur ale coechipierului au contribuit cauzei, cât și ordinea în care fiecare jucător selectat și-a ales abilitățile odată cu creșterea în nivel.

Grafice

Urmărește tendințele și schimbările fiecărui joc folosind graficele pentru XP al Echipei și Valoare Netă; vezi care jucători au dominat în cursa pentru aur și XP în graficele pentru Valoarea Netă a Jucătorului și Nivelul Jucătorului; și află când obiecte importante își fac apariția în joc cu graficul cronologic al Obiectelor Jucătorului. Poți selecta sau deselecta jucători individuali și survola asupra graficului pentru a le vedea căile către victorie sau înfrângere.

Plus

Statisticile coechipierului

Ești curios cu privire la performanța ta în joc împreună cu un anumit prieten? Încerci să creezi cel mai bun grup de 5 jucători complementari? Acum poți vedea realizările tale cu aliați individuali în secțiunea Coechipieri a profilului tău. Verifică numărul total de jocuri jucate împreună, căștigurile tale +/-, procentajul total de căștiguri și scorul de performanță al coechipierului.